header image
 

“Balul Balurilor 2008″ in No Problem - marea finala

16 licee. 9 saptamani de foc. Sute de liceeni infierbantati de dorina de a-si sustine favoritii. Cele mai elaborate momente artistice. Cele mai haioase prezentari. Cele mai ciudate probe. Asa s-ar putea descrie, pe scurt, fenomenul Balul Balurilor. Dupa exact doua luni de munca asidua (din partea concurentilor) si de distractie absoluta (din partea celorlalti liceeni), a sosit momentul in care am facut departajarea finala. Mai plina ca oricand, discoteca No Problem i-a gazduit vineri seara pe finalistii editiei 2008 a spectacolului-concurs Balul Balurilor. Gojdu, Economic, CFR si Ghibu s-au intrecut in a face multa galagie pentru a-si incuraja perechile de miss si mister boboc sa se descurce cat mai bine. Finala a fost o reunire a celor mai bune probe de pana atunci, dar si o trecere in revista a tuturor momentelor artistice cu care ne-am obisnuit pe parcursul celor 9 editii. Spartul baloanelor cu o casca prevazuta cu un cui, atingerea tintei cu un ou de plastic plin de ketchup, tinut intre dinti si flotarile cu predare de stafeta pe echipe au fost cele trei probe care au smuls ropote de plauze din public si au pus bobocii la grea incercare. Intre probe au cantat Fantassy Anileda, Silvia, M&C, Saylas si Star, iar de dansat s-au ocupat Get Lost si Beat after Beat. Finala Balului Balurilor a fost o competitie stransa. Si batalia galeriilor a fost una dura, exprimata in multi decibeli urlati la propriu pentru sustinerea bobocilor. Cu greu, dupa trei ore de show, juriul a decis: pe locul IV s-au clasat Ramona Miclo si Celestin Falaus de la CFR (echipa cu cea mai buna ascensiune artistica din acest an; i-am numit surpriza placuta a balului; au avut cea mai buna galerie, per total); pe locul III s-au pozitionat Georgiana Cristea si Bogdan Platona de la Economic (intotdeauna economistii au avut momente bine pregatite; la ei balurile au fost tot timpul o reusita); pe locul II, la un punct in spatele castigatorilor au venit Carina Ghita si Paul Buzlea de la Gojdu (fara galerie, dar cu o ambitie extraordinara; au avut cele mai bune momente artistice si taria de a trece prin barajul locurilor III, respectiv prin semfinala; au fost echipa luptatorilor). Pe locul I, castigatori absoluti ai Balului Balurilor, editia 2008, sunt Madalina Luca si Remus Popovici de la Ghibu (echipa cea mai motivata, cea mai increzatoare in sansele ei de reusita, sustinuta intotdeauna de o galerie numeroasa si galagioasa). Dincolo de orice, cele doua luni de petreceri au insemnat o perioada de distractie si cum puteam incheia o astfel de perioada decat printr-un super eveniment?! La final, imediat dupa ce am anuntat castigatorii, au intrat in scena DJ PROJECT care au ridicat inca de la prima piesa discoteca in aer. Balul Balurilor s-a incheiat, dar petrecerea continua, in fiecare vineri, la Highschool Party, o petrecere dedicata liceenilor oradeni cu pofta de distractie.

~ by mihaidacin pe martie 31, 2008.

Un răspuns to ““Balul Balurilor 2008″ in No Problem - marea finala”

  1. FELICITARI CELOR DE LA GOJDU.ATZI FOST SUPERR,ATZI RUPT TOT:*:* :x

Lasă un Răspuns