Hai la credite, neamuleee!

Va aduceti aminte cum striga Gavroche-ul autohton in diminetile din perioada interbelica, imbiind trecatorii sa ia “foaia” ( a se citi -”ziarul”) cu noutati? Pe atunci nu aveam nici radio, nici posturi de televiziune si nici alte mijloace de informare (cum ar fi internetul, spre exemplu) de informat…pardon, intoxicat publicul cu reclame! Nu sunt ipocrit sa nu inteleg rolul si locul reclamei in cadrul programelor media (ca doar din asta traiesc in ultimii 10 ani), dar, de la o vreme incoace am inceput sa am o adversitate fata de spoturile la credite. Si asta de cand, ca orice om care pretinde ca atinge pragul maturitatii, m-am interesat de “cea mai buna oferta”. Toti se lauda, toti pretind ca sunt cei mai buni, toti stiu ce e mai bine pentru tine. Pe toti ii cunosc. Daca nu v-ati dat seama, fac referire la sistemul bancar oradean, care, la o scara mai mica reflecta fidel ceea ce se intampla, din pacate, in Romania. Vreau sa fiu mare! Si nu spun asta copiind neaparat un slogan celebru lansat de o televiziune nationala. Vreau sa fiu la casa mea! Desi muncesc…mult, poate prea mult si de foarte tanar, nu am reusit pana acum sa strang banii pentru un avans de 10 - 15 - 20 - 25 %. Dar, cum toate lucrurile incep sa fie permisive in Romania, m-am incumetat sa bat la portile bancilor, cu lectia invatata, ca un credit laudat in reclama de la tv ca vine in 7 zile, are o intarziere mai mare decat toate trenurile din tara asta. Dupa o scurta experienta Raiffaissen Bank, unde baietii mi-au promis, dar cand am ajuns la capitolul acte mi-au zis ca nu se poate, am mers pe varianta bancilor mai mici, in ideea ca vor sa-si faca o clientela. Sa si-o castige! Si…surpriza! Am aflat de ce nu se dezvolta unii in tara tuturor posibilitatilor: nu vor. In primele zile de octombrie, calc pragul Credit Europe Bank din centru, de langa primarie (fosta Finnansbank) si rasuflu usurat ca am dat iar peste niste cunostinte pe scaunele ofiterilor de credit. Imi ia cateva zile sa ma hotarasc, asa ca povestea merge mai departe pana in 15 octombrie. Intre timp, am stabilit pretul si data incheierii tranzactiei pentru un apartament (1 noiembrie). In 15 octombrie, incep ofensiva, partea care nu mi-a placut niciodata. Sun in toate cele 4 zari ca sa se stampileze si sa se semneze adeveriontele de venit la toate cele 5 firme pe care imi iau banii. Au trecut zile pana am reusit si mi-am zis ca, totusi, sunt norocos. Optimismul nu m-a parasit deloc. Pana cand, din 100%, s-a diminuat total…ma rog, aproape total. In 3 saptamani, prietenii nostri de la Credit Europe Bank mi-au cerut sa schimb de 6 ori adeverintele de venit, sa ma vad cu aceeasi de oameni de atatea ori, sa modificam, sa semnam, sa stampilam. Asta nu ar fi fost mare lucru, dar aveau o incetineala de melc la minus 10, adica biata molusca era supersonic in comparatie cu ritmul in care se completa dosarul. 1 noiembrie a trecut. Cu o veste proasta. Imi ofereau un credit, dar cu 3.000 de euro mai putin. Trecusera deja 3 saptamani si aveam dat si un avans… Zic, ok, o sa ma “scobesc” undeva de banii astia. Viitorul nu mai suna deloc bine cu rata aproape cat veniturile si inca bani luati imprumut. Dar incapatanarea berbeceasca de a nu da inapoi daca am pornit pe un drum avea sa ma coste nu numai nervi, bani (de telefon) sau timp. Ci inca o veste. Dezastruoasa, de altfel. Mai taiau, din preabunavointa lor 5.000 de euro. Am uitat sa va spun ca in perioada asta nu m-a sunat nimeni de la banca (inafara de cunostinta mea care nu era ofiter de credit, la o adica putea fi oricine, nu omul care isi lua un comision de pe urma mea). Si ar mai fi interesant de spus ca in conditiile in care ei fac o afacere boombastica (eu trebuie sa le restitui de 2,5 ori mai mult decat mi-au dat), ar trebui sa-mi intinda covorul rosu, sa ma scoata la o masa in oras, sa imi dea facilitati la unele-altele…Eh, glumesc si eu. Pentru ca acum rasuflu usurat. Am mers val-vartej peste ei, am smuls dosarul si le-am multumit ca mi-am pierdut evaluarea (500 de lei, ca nenea evaluatorul a vrut un pic de spaga sa faca actele mai repede), ca mi-am pierdut increderea fata de vanzator (ii promisesem banii la 1 noiembrie, ca doar creditele se dau in 7 zile, asa zice la televizor), ca am pierdut 1 luna si 1 saptamana fara sa am nimic concret. M-am mutat la BRD Gojdu, unde de cand am intrat si le-am vazut pe fete, lucrul la dosar mi s-a parut o joaca de-a banca. Nu credeam ca se pot da bani atat de repede. 2 saptamani. Atat a durat tot. O noua runda de adeverinte, o noua evaluare, acte si muuuulte altele. E, totusi, greu sa iti iei credit in Romania. Ma scuzati, e greu si mult pana ajungi sa ai banii in mana. Am constatat-o pe propria-mi experienta. Nefericita in prima instanta. Acum totul e ok. Muncesc, ca sa platesc. Si drept rasplata ca m-au ajutat sa imi rezolv problema cu creditul, mi-am facut si pensia obligatorie tot la BRD. Data viitoare am sa deschid bine ochii. Pe toti 4 La fel sa faceti si voi. Pentru ca nu merita sa va enervati aiurea cu niste neprofesionisti…stiti voi la cine fac referire.

~ by mihaidacin pe decembrie 6, 2007.